În țara unde-i mereu prea devreme
și pîrtia cerului se deschide tîrziu,
moartea e blondă, prietene,
adolescentă în mătăsuri roz,
moartea se plimbă cu patinele
printre conchistadori întîrziați și matrozi
debarcați pe șoldul vreunei sîmbete obeze
în portul cu trei nave și negustori de spini,
doar viața tropăie ca un bivol,
din burțile pămîntului
mai scapă-n veșnicie vreun sfînt...

Eu îmi număr
cele fără de număr
rănile
și le îndop cu sămînță de pasăre,
eu îmi tîrîi pe cruce
lumeasca, păcătoasa apucătură a scrisului
și-ți dau de veste
din țara unde-i mereu prea devreme
și-i pentru bucurie tîrziu