Mă plimb prin frunza din grădina,
Și depăn amintiri din viața mea,
Pășesc încet prin roua cristalină,
Privind atent copacii de smarald.

Ating o frunză ruginie,
Se rostogolește-n fața mea,
Grădina toată-i pregatită,
De mantia de nea.

Ascult încet cum bate vântul,
Ce zbate-ncet in geamul meu,
O creangă frântă de tristețe
Asemeni sufletului meu.

Natura-ntreagă parcă plânge,
Dureri ascunse poartă-n ea.
Și plânge simultan cu mine,
Și are inima zdrobită ca a mea.

Un câine mic ce stă in poartă,
Scoate un sunet scârțâit,
Și toate gâștele din ogradă,
Se plimbă pân' la asfințit.