M-a învins liniștea din conturul porumbeilor,
Dimineți mai simple ca oricând,
Pe umeri împărățește o bucată din hârtia zmeilor,
Păpădia e o floare rătăcită prin gând,

Copiii împletesc în poeme stropii calzi ai aceluiași nor,
Din chitară toate berzele par colorate,
Încă mai caut omul căruia nu-i sunt dator,
Cerul e una cu pământul dacă adormi pe spate,

Linia dreaptă e tot un fel de formă ireală,
Tu însemni pentru mine plural persoana întâi,
Iarba când iese din pământ dă totul la iveală,
Infinitul are și el o milisecundă pusă căpătâi.

Nu mă-nvăța să le-nțeleg pe toate,
Ajută-mă să cred că se mai poate.