Într-un puseu de iarnă retrogradă,
Cu nopți concave, reci și translucide,
Mă asaltează vântul din firide,
La fiecare colț, c-o incartadă.

Îmi scriu cu jar, un testament pe mii de
Bucăți de pergament căzute-n stradă
Și-n urma mea cavoul de zăpadă
Și rănile din piept se vor închide.

Voi îndura prin ere glaciare
Blestemul nemișcării și colindul
Tăcerilor, în fiecare seară

Și-apoi, ca Lazăr, dezvelit, în soare,
De ghețuri și de negură, privindu-l,
Voi înflori mai alb la primăvară.

14 octombrie 2007