noi doi
adică dezastrul precedat de
panouri reflectorizante regulamentare
d e z a s t r u

noi doi
adică tu în sala de așteptare
cu durerea de stomac pe care
femeile o ascund de atîtea ori,
zîmbind frumos atît bărbaților cît și femeilor
obținînd de la secretariat hatișeriful
necesar ca să petreci în fiecare zi
o oră în oglindă și una la fereastră
și eu încuiat în budă la aeroport
ștergîndu-mi fața de transpirația rece a fricii
că n-am să mai apuc să-ți
sărut ochii și să-mi închipui
cum barba mea îți provoacă
o ușoară neplăcere în timp ce
te strîng în brațe ca
un copil o jucărie în vis

noi doi
care n-avem nici un viitor dar sîntem îngrijorați de
rombul soarelui de care depindem
în care hidrogenul și heliul
joacă o nesfîrșită partidă
de barbut

noi doi adică
orașul ideal în incendiul ideal
și în miezul lui
fagurele dragostei fizice
cu ușa trîntită a fiecărei respirații
și farul din Alexandria stins la fiecare strigăt,

noi doi adică
literele cifrelor numărului tău de telefon
scamele hainelor tale
unghiile degetelor tale de la picioare
pe care în lumina brichetei
vad că de fapt le miști încetișor
fără să fi menționat asta
și reproșurile pe care ți le fac
în încercarea de a mă convinge să nu mă schimb eu

noi doi adică
ceea ce știm unul despre altul:
fața ta cînd nu mai asculți ce zic ci urmărești în minte un cîntec stupid sau nu
fața mea cînd nu mai ascult ce zici și ascult dacă inima bate normal sau nu
fața ta cu ochii închiși,
atît de tristă încît nu văd cum aș putea să nu te iubesc,
și fața mea care trebuie să aibă pe undeva un secret,
pe care eu nu-l cunosc, dar care pe tine te-a atras, și căruia
îi ești recunoscătoare cînd apare din cînd în cînd,
astfel convingîndu-te că nu mă iubești degeaba

noi doi adică
scrisorile mele de dragoste
scrise peste scrisorile tale de dragoste
mie fiindu-mi dor de tine în
aceeași secundă în care ți-e ție dor de mine
ceea ce produce un curent de zece microamperi
suficient ca să zbîrlească mustățile bazilonilor

noi doi adică
acea lume factorială
alcătuită din mine și din tine și din
supărarea noastră de multe ori,
cînd sîntem despărțiți,
și uimitoarea fericire pe care o putem scoate uneori
din ceea ce pentru unii este doar
o după-amiază împreună

noi doi adică
lipsa noastră de noi doi
în cantități suficiente
o lipsă care nu se împlinește nici măcar de sărbători
o lipsă care este permanentă
de aceea noi doi
ne simțim atît de rău
din ce în ce mai rău
pe măsură ce această lipsă
continuă să nu se transforme
într-o prezență strigătoare la cer,
nemaipomenit de fastuoasă, sfidătoare, stufoasă
care nu recuperează nimic, nimic
și piramida viitorului nostru
va rămîne incompletă fără pietricelele
cîte unei marți, cîte unei joi

noi doi adică
glumele pe care eu trebuie să le fac
ca să nu zic o prostie
și care se dovedesc prostii și mai mari,
și plînsul tău ca să nu taci
care se dovedește mai lung decît orice tăcere

noi doi,
adică nici o întoarcere posibilă,
adică mai departe e blocat
adică staționarea interzisă
și singura soluție e să părem că ne certăm atît de violent
încît chiar și poliția să se jeneze să ne pună vreo întrebare

noi doi, adică
o întîmplare petrecută în două jumătăți
cîte o jumătate de întîmplare
la fiecare sută de ani și mie de kilometri
pînă cînd cele două jumătăți
se dovedește că nici măcar nu se
potriveau iubito
ca să vezi ce au făcut filmele din noi
da, întîmplarea noastră
se nepotrivește
și mecanismul în loc să meargă uns
și să producă tablă zincată
merge greșit și face oameni fericiți,
doar doi oameni,
ce-i drept, și
tot la fiecare sută de ani și
mie de kilometri

noi doi,
sau în fine