cei fără de casă își caută identitatea
lăsată să se uște la marginea singurătății...
cei fără de casă își strigă neputința
în mijlocul tăcerii de-afară...
nimeni nu-i caută pe cei fără de casă
și nimeni nu vorbește cu ei, cei însingurați...
așteaptă tăcuți să-i vadă norocul
ce trece fugar pe lângă cei uitați...
cei fără de casă își cheamă neputința
și zac amorțiți de singurătate
își cheamă tăcerea și-și cântă durerea
sunt casta de jos și fără de șansă
sunt cei ca mine și ca tine
cei fără de casă și fără de masă...
sunt cei necăjiți și urgisiți
cei prigoniți de bani și mărire
nu știu ce înseamnă să ai o casă
cu ceva cald pe masă...
cei fără de casă sunt zdrențăroși
și put a sărăcie și nenoroc
sunt cei prigoniți de pe oriunde
sunt cei ce plâng la colț de stradă
n-au loc nici pentru îngropăciune
cei fără de casă și fără de noroc....