In fiecare dimineața
In mintea mea e ceata
Încerc sa privesc spre ceas
Ușor,ușor fac primul pas
Mergând trista prin ploaie
Urcându-mă in tramvaie
Îmi dau seama privind
In cer,departe,spre eternitate
Si o șoapta auzind
Sufletul meu e o pustietate
Si proasta eu fiind
Mă uit la cer
Ce sa mai sper?
A apărut aceasta distanta
A murit acea speranța
Si merg ,mă rătăcesc
Ce sa ti mai povestesc?
Urc intr -o mașina ,uitându-mă pe geam
Mă vad pe mine ,ce sunt sau ce eram??
Ajung acasă
Perdeaua este trasa
Lumina sa nu intre
In mintea mea întunecata
Care n negru e pictata
Nu mai exista culoare
Ea pentru mine moare
Mă scutur de picăturile reci
Care ramam pe veci
In inima mea
Care mult plângea
Cu lacrimi de sânge
O săgeata o străpunge
.........