poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-03 | |
cos pe dinăuntru zilele, până la refuz. e vitală închiderea ermetică a chipurilor văzute, obosind la rândul lor să mă afle mereu cu ochii în trecutul tivit.
nu, mersul înapoi nu mi-e întâmplare. nici pasul ferm, dar fals, pe care îl poți desfășura aritmic, spectaculos, în fața oricărei mulțimi de priviri sau a unei imaginar-virtuale existențe. se întoarce pielea pe dos, din cauza oamenilor-aspiratori. se evacuează limfa vâscoasă de atâta imposibilă realitate. de aceea sfâșii toate aparențele, fără milă, fără cruzime, doar închizând bine corpurile. toate corpurile. rebuturile au trufia lor. persistența maiestoasă în virtute, locul rigid în self. și, oricât s-ar zgudui, fără tragisme și dramatizări, interioarele tale nefisurate, ele, rebuturile, îți pot lua locul oricând. se pot instaura ca o entitate adevărată, pulsație a iluziei. de acolo, începi să nu mai fii tu, se dizolvă esență după esență, celulă-de-sine după celulă-de-sine, până devii un corp bine construit în afară, ascunzător de vid și de nonsens. dar nu e nimeni să își dea seama. nici măcar tu. nu mă revolt, nu promit, nu îmi permit metamorfoze pe marginea existenței. a nimănui. eu sunt doar segment de zi, bine cusut pe dinăuntru în corpul altcuiva. am numele meu, un locus, o mișcare-în-sine și uneori reușesc să fiu eu. atât timp cât celălalt nu mă aspiră.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate