Nu mai pot merge înainte.
Nu văd spre ce și tare m-aș opri.
Am obosit copil pribeag in lume,
Cerșind ce alții nu-mi pot oferi.

Mă dor a pieptului meu coarde
Și plâng in mine toți castanii.
Îmi scrijelește viața riduri
Și-și cerne peste mine anii.

Ma minți că viața e frumoasă
că poate iar avea un rost..
Tu nu pricepi ca niciodată
Nu va mai fi, ce a mai fost..

Când port a doliului năframă
Și-mi duc toți pruncii spre apus...
Cum crezi ca voi putea vreodată
Sa nu privesc cu ură-n sus?

Nu ma-ntelegi ,oh! cat mă doare!
Și cum se-nfige adânc uitarea
Și-aș vrea sa-mi iei și glas,si zâmbet,
Dar te implor lasă-mi visarea.

Căci nu mai pot trăi in lume
Decât ascunsă in trecut ,
Să râd cu visele in gene,
Să strâng la sân ce am pierdut.

Și dacă nu-mi poti da visarea,
Îți dau și suflu meu in dar
Mizer cadavru fără lacrimi,
Pe-al morții veșnic insectar.

Te rog nu ma lăsa aici,
Străin in lumea nimanui!
ÃŽmi smulge aripa si ochii
Și-nfige-mi inima in cui !