E searbădă lumina lumii,
Căci ea e slaba căinare,
Spre drumul ce leagă anii
De șansa nesfârșită în uitare.

Ce slabe sunt firavele șanse,
Cu aur să cuprind și soare,
Pe drumul ce duce spre mătase,
Căci greu urcuș mă face sare.

Barbare glasuri mă opresc,
Îmi poruncesc să fiu să stau s-aud,
Parada de soldați sosesc.
Bătrâni, copii, femei, aplaud.

Nu mi-e totuna demn să fiu,
Căruța oiștii, eu să țiu.