24.10.2005

RASPUNSUL


Am vrut sa scriu o poezie.
Doruri albastre s-au ingramadit in mine.
Sentimente netraite inca,
Ganduri nespuse pana acum.
Taine nepatrunse, desfacute cu grija
Asezate straturi, umpland golul si fiinta-mi.
Am crezut ca am gasit Raspunsul.
L-am cautat si, dupa zile de zbucium,
Soarele mi l-a adus.
L-a asternut intr-o dimineata la picioarele mele
Si nici nu l-am luat in seama.
Era atat de firesc incat l-am confundat cu cotidianul.
Dar era chiar Raspunsul.
O vreme m-am linistit.
Am folosit Raspunsul ca pe o arma;
mi-a fost liniste in somn, apa de baut,
rugaciune si pace; liman.
L-am pierdut mai apoi.
Am uitat ce a insemnat el pentru mine.
Intr-o seara innourata am pierdut Raspunsul.
Vina era a mea in intregime.
Insomniile mele si lacrimile mele toate
Nu mi l-au mai adus inapoi.
L-am cautat clipa de clipa.
In sertarele sufletului, in minte, in oamenii din jur.
In prieteni si in dusmani.
In copilul meu, in familia mea.
Am privit in sus, catre un cer in asteptare.
Stiam ca cerul ma asteapta.
Dar nu mai stiam insa cat timp
si nu mai aveam Raspunsul.
Tarziu, dupa luni de cautari,
L-am regasit intr-un zambet.
Intr-o primavara de flori,
Intr-o padure tacuta frematand;
Intr-o poveste cu zane,
In ochii unui copil.
Era acelasi, dar in alta forma.
Raspunsul meu este mereu acelasi.
Cum de nu l-am recunoscut?
A trecut de atatea ori pe langa mine…
Cum de nu l-am vazut?
A fost in mine mereu.
Il stiam dinainte de a ma naste.
Venisem cu el din alta lume, mai inteleapta;
Nu l-am pierdut niciodata.
Doar ca nu l-am mai vazut o vreme.
L-am sadit din nou, l-am udat din nou.
Cu lacrimi si cu picaturi de ploaie;
i-am dat lumina de soare si magie de luna.
L-am plivit cu grija de buruieni.
Vegheam asupra lui in fiecare secunda.
Mi-l napadeau buruienile la fiecare clipa de neatentie.
Pliveam mereu, cu forta sporita.
Nu mai vroiam sa-l pierd.
Dar l-am pierdut din nou.
Am adormit intr-o noapte de furtuna.
Si cineva mi-a furat Raspunsul.
Am asteptat impietrita sa revina el singur;
stiam ca o va face.
Dar nu a venit.
Am inceput sa plivesc pamantul si locul in care crescuse odata.
Pregateam terenul pentru a-l sadi iar;
dar el nu venea.
furtuni si lacrimi cresteam mereu pentru el;
il asteptam cu neliniste si-l presimteam.
Am obosit sa-l tot astept.
Mi l-a furat cineva?
Nu! El e in mine, dar nu mai e al meu.
Dar am invatat ca
pentru fiecare exista un raspuns.
Pe al meu l-a luat altcineva,
dar am si eu raspunsul meu.
Adanc in mine, luminos si viu, pulsand
in asteptarea unui miracol
care sa-l scoata din nou la lumina.
Si am scris o poezie…