poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-02-28 | |
Stigmat
O urmă de roșu mă cuprinde de ambe mâini măiestre...mă lovește, neputincios și obosit încerc să mă ridic dar tot ce fac e să mă prind ...mă obosește, îmi simt brațele deschise îngerește lipite de-un lemn vechi ce parcă ruginește de la culoarea sângelui ce izvorăște...mă amăgește, înclin capul spre pământ și mă zăresc în miile de cioburi sângerate...lăcrimez iar cu fiecare picătură mă mai liniștesc, încă îmi mai văd iubita față... ochii mi-o aduc din miile de pete dintr-un geam caduc, totu-i lent ...abia mă văd pe mine, sunt iubit de-o forță de netăgăduit...mă copleșește, o aromă a unui roșu mă răscolește, îi simt vârfurile ascuțite-n frunte... îi simt spinii de trandafir culeși din cele mai înalte vârfuri de munte, văd imagini de roșu peste tot, peste mâini, peste brațe, peste cot, încerc să strig, să plâng și ...plâng, dar nici lacrima nu-mi recunosc prin atâtea lacrimi ce din trup se nasc, fiecare mai roșie și mai grea fiecare mai iute și mai rea... mă uit în jos și încep să plâng printr-un izvor ce tălpile-mi a frânt, simt tulpini de trandafir ce străpung până la oase și mai departe...din nou plâng întregi valuri ce roșesc degetele ca niște ouă de Paște... mă înnebunește, retras departe de lume... pe un lemn, îmi simt spatele de el...e un semn... tulpină de acele flori frumoase acum o simt aproape... de ale mele oase, o simt cum mă lovește, mă tot lovește peste al meu spate ...mă obosește, întregi culori petaliere se arată peste urmele unei cruci de osândă, funii de biciuri strivesc tot ce lovesc, bucăți de lemn spatele-mi strivesc, întregi așchii...milă cerșesc... o urmă de odihnă se lasă...mă odihnesc, întregu-mi trup se apleacă spre pământ poate în final va mai avea puterea de-a se scula și a pleca ...e liniște, mă simt în voia unui vânt... sunt crucificat, dar liber de povara unei cruci..sunt eliberat, plutesc spre ceva dar stau pe loc... întreaga-mi putere n-o mai simt deloc, aud numai un sunet de vioară parcă totul ar fi pentru prima oară...mă înspăimântă, mă opresc chiar și din plâns...aș mai vrea să plâng dar nu mai simt nimic din tot ce-am îndurat, sunt un om ce păcatele i s-au furat... și... și chiar atunci o tulpină din același roșu mă atinge-n inimă ..drept în inimă... e o liniște totală...e un sunet de vioară un sunet de vioară...un suflet de odinioară ...un sunet de vioară...un sunet de vioară.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate