Umblu cu sticla de lampă a lunii șiroind de lumină
Prin galeriile nocturne ale revanșei.
Clișeul romantic deschide/închide ferestrele.
Calul alb se scaldă în alte cerneluri.
Iarba se răstoarnă să perieze cârtițele.
Înveșmântat în emailuri, predispus la entorsă,
Presar pe rănile fumegânde licuricii faptelor bune.
Emoții pasagere vibrează sub mușchiul copacului-
Cu brațul umbrei lui lovesc în vitrină.
Figura indiferentă a manechinului devine severă.
Iată cum își pune masca amenințării:
Cu ochiul închis al vânătorului
Și craterul gurii aruncătoare de blesteme
Prin vocea imprimată pe banul găurit al mortului.
De la ariciul ploii învăț
Să mă apăr de îmbrățișarea dușmanului.