POVESTE DE IUBIRE
de Mihail Tănase


TEAMÃ

Ascultam cum îmbătrânește
toamna vestind din goarne
regimentul ei Bacovian...

Inima îmi bătea în ritmul
ploilor –
încercam să mă ascund
într-un petec de cer și
uneori mi se făcea
frică...

Îmbătrâneam...
Câte puțin...



LIMITÃ

Îmbrățișând pământul
scormoneam în noapte
după amprenta fericirii
în timp ce marile ploi
prăbușeau peste noi –
(la limita depărtării),
timpul...

POEMUL FERICIRII

Continuam să fiu fericit...

Te cunoscusem pe tine...
Atunci când seninul plângea
în zdrențe la porțile singurătății
continuam să fiu fericit...

te îmbrățișasem în poemul
unor zori de zi...

LA FEREASTRÃ

Întuneric dureros...
Stele care se prefac
în stele
Ploi care nasc
iarăși ploi
Rouă care redevine
lacrimă
Șoapte ce se scufundă în
Singurătate...

MELANCOLIE

Te simt cum
aluneci prin
ochii fluturilor
de noapte
ca un vis de
toamnă târzie.

Timpul s-a oprit
în vechile
lacrimi prefăcute în
Îngeri...


POVESTE DE IUBIRE

Þine-mă în geană,
ține-mă în vis
până ce stelele se
vor stinge în palmele
noastre.

Þine-mă în șoaptă,
(la rândul meu te păstrez
în medalionul inimii)
include-mă în povestea ta
cu final fericit.


TEAMÃ NEJUSTIFICATÃ

Nu adormi, iubito
o să te ningă visul,
o să te ningă clipa
nu adormi –
să nu te pierd...

Eu scriu un poem
pentru tine
în oglinda inimi,
nu adormi –
vreau să ți-l aștern
pe frunte –
cu un sărut...


VIS PUSTIU

Aici
la capătul
cerului ne-am
lasat ninși de
petalele florilor
și tot aici visam
împreună o
ireală potecă
care să ne
unească la
ceas târziu
drumul iubirii...


OGLINDA

Mă tem...
Și eu, și Îngerul
meu păzitor...
Eu mă tem de
cenușa din suflet,
El se teme de
oglinda inimi mele:
Este prea tulbure...
Iau oglinda și o
clătesc cu o
lacrimă
apoi plecăm
visători mai
departe...