Te caut prin ecouri de cuvinte
Si nu știu de sunt umbră sau lumină,
Nu știu dacă-s aducere aminte,
Dacă au fost sau dacă or să vină.

S-au ferecat cuvintele în luna plină
Si-acuma, iată – sunt perfect rotunde,
Ca astă gură neagră de fântână,
Ca ale lacului speriate unde.

Degeaba-i oglindită, pală, luna
In apele fântânii ferecate,
Pierdutu-te-am, probabil, pentru totdeauna
Intr-un cuvânt ce-acuma-i prea departe.