pot să fiu trist
fără să plâng
doar să privesc până la capătul oamenilor
într-o singură zi

m-am gândit sa fiu dumnezeu
nu am știut
mâinile mele erau prea scurte
să le fie deasupra
își aduceau zilele spre mine
erau tot mai singuri
până când
pe toți i-a chemat la fel
și
au rămas într-un loc înmărmuriți

sunt ca o pădure clipind
iar eu
ne-bunul dumnezeu al nimănui