Îmi strâng drumul spre casă,
Îl frământ cu apă dulce și-i dau formă de porumbel.
Îmi adun toate gândurile frumoase
Și suflu puternic peste el
Până dă din aripi.
Schimb florile
În fața orbilor
Și le dau să culeagă păsări cu petale gri.
Drumul meu spre casă se zbate, se dilată,
De pe cer, pasărea îmi cade moartă.
Orbii mi-o găsesc.
Își recapătă vederea de-mi văd și casa.
Îmi strâng drumul spre casă,
Îl frământ cu ochii-nchiși
Și-i dau gust amar de ciocolată.
Senin din fire, cerul îmi cere sufletul.
Rotund din fire, pământul îmi cere trupul.
Femeie din fire, îmi ceri socoteală,
Din floarea vieții o petală.
Culcat pe propria-mi umbră
Uit de tine, de timp și-ntineresc.