coboară toamna peste orașele transilvane
lumină aurie parfumuri vechi în șipuri colorate
perdele ce ascund cu zâmbet fin îndepărtarea

pun la drum înserarea trec desculță peste munții cei de acum arămii
în fiecare poartă un om bătrân descântă a rod bogat și a iarbă uscată
în fiecare om bătrân crește viță-de-vie cuvântul nerostit la timp potrivit
în fiecare cuvânt o silabă dulce-amară

la masa noastră e de acum loc pentru toți carii
ce vor veni să roadă măiastru lemnul cutiilor în care păstrăm
rochiile de mireasă purtate prin ceruri agale
centuriilor toamnei ne alăturăm până târziu înspre iarnă
vom cuceri pas cu pas fiecare vârstă a pământului

ce dacă uneori prin irisul tău negru mai trece copilăria pibeagă
cu ghiozdanul ei plin de nuci și mere ionatane
o urmărești printr-un binoclu de argint
cum traversează neatentă la zgomotul de fond
podurile de piatră
se pierde în mulțimea ce dansează haotic
urcă apoi în ceasul din turn și privește de acolo
spre somnul după-amiezelor noastre

coboară toamna peste orașele transilvane
dacă privești din luna lui septembrie spre condurii ei de cenușăreasă
ai să vezi focuri aprinzându-se la marginea pădurilor
pietrele se deschid
intrăm în ele cu haină de sărbătoare
și desigur
cu dintotdeauna același chipiu de frunze uscate

asculta poezia in lectura autoarei