Ano,
buburuza și-a ascuns tristețea-n găoacea părăsită a toamnei.
umbra serii-piele aruncată de solzii luminii
la marginea zării,
beată este de picăturile de ploaie,
în care,
luceferii dimineții
nu se uită îmbufnați pe sub căciulă,
ci
din vioara inimii,
îți cântă un cântec înfășat în scutecele iubirii..
.

privește Ano!
vârtejul de frunze din depărtatul hotar al bucuriei,
scutură
izvoarele mării:
stropii perechi dansează
“Ana-Lugojana”,
pe drumul ce duce spre palatul luminii.