Lasă-mă să-ți fiu iarnă
într-un colț de anotimp;
să fiu arcușul ghilotinat
pe vioara ce ți-a tăcut în palmă;
să-ți fiu scrumieră,
să-ți fiu felinar,
să fiu un ciob de nimb
în fereastra unui Eden în care Adam plânge.

Lasă-mă să-ți fiu înserarea
spânzurată de gene,
clipa rotundă
din talia clepsidrei proferate,
salcie,
leagăn,
adiere,
silaba adormită pe buze
din fructul care tocmai s-a frant.

...Să-ți fiu măcar week-end,
măcar vacanță,
măcar ceea ce faci atunci când nu faci
...nimic...