Unde erai când am fost arsă de dor,
în timp ce zilele îmi lunecau pe lângă fereastră
uitându-se înăuntrul meu,
curioase?
Și unde erai,
când am fost rănită și neajutorată?
Când lucrurile pe care le faceai
și lucrurile care le spuneai
mă înconjoarau
și mă răneau
sugrumându-mă?
Ucigându-mă?
În timp ce tu te agațai de cuvinte
murind să crezi în ce auzeai
și sperai,
eu mă uitam drept în soare.
Semințele iubirii erau plantate.
În mine simțeam doar ploaia întunecată și înceată,
însă pierdută eram în gândul tău ....
și în timp...
Am galopat prin tăcerea noastra
și știu că a venit momentul uciderii trecutului din mine.
E timpul revenirii la viață.
Știu că așteptarea a început
și mă îndrept spre soare făra tine.