Stam pe o bancă-n parcul trist
Și așteptam să-mi picure iubirea
Din frunze veștede, uscate de lumină,
Din flori păgâne, făra zei
Ori din copacii goi
Ce-și dau armura jos
În miez de toamnă timpurie.


Stam și priveam în gol
Cum falnici arbori scutură durerea
Ascunsă-n frunze otrăvite
De un fior, de-un vânt prielnic
Doar iubirii.


Imensul parc se legăna agale
Tânjind o vreme de demult
În care îngeri goi
Dansau alene pe firele de vânt.


Stau și acum și tot aștept
Să cadă doar un strop din tainica iubire
Visată de-o vecie sub trupul greu și noduros
Al unui zeu ce împietrise.