‚Sufletele morților
Sunt atmosfera terestră.
Respirăm sufletele lor,
Sufletele lor își înfig câte un deget
Adânc în respirația noastră.’
(N. Stănescu – ‚Omul-Fantă’)

imaginează-ți niște guri
plasate epidemic pe niște fețe albe
ca și cum nu ar fi de ajuns
visele negre

și-acum descide ochii
nu se știe câți cm sunt între gând și glas
cert este că albul se murdărește
iar ochii orbesc
fără nici o amenințare sau alarmă de prevenire

imaginează-ți niște pietre
lipite aleatoriu pe un tablou vid
ca și cum nu ar fi de ajuns
grotescul lumii

și-acum deschide ochii
nu se știe dacă pietrele-s moarte sau doar hibernează
cert este că le poți șlefui
cu ridul mâinilor tale

acum
imaginează-te pe tine
din afara ta, desprins din tine
ca un fulg din plumb menit să-nece glasuri
și să topească pietre

apoi
închide ochii și mori încet
la capăt de suflet o mamă se zbate-n chinurile nașterii
copilul ei ești tu
cel dinafară