degetele picioarelor mi s-au unit,
deodată, cu vârfurile despicate
ale părului- și-a început să mi se
prelingă spre coapse, pe pipt,
învelindu-mă într-un ou germinând.

pielea mi s-a desprins de trup,
fiind mâncată în întregime de acea
noapte cu aripi albe care m-a creat
și mi-a împletit pe dinăuntru noduri
care aproape mi-au sufocat inima,
ieșind din ea, înconjurând-o,
seva iubirii, deja vâscoasă.

mi-am cuprins brațele în jurul
genunchilor reci, înghețați,
dar oasele s-au prefăcut în aer
cald, hrănitor, împrăștiat prin
tot trupul- doar ochii îi simt
vii, tulburați de seva inimii
și parcă îngălbeniți.

limba s-a descompus în mii de
cuvinte mici, neînțelese de nicio
parte a corpului meu- și dor...

doare albirea firelor despicate,
vântul care-mi rupe învelișul,
și-aș vrea să-mi întind picioarele,
să sfâșii cu gheara nodurile,
iarba puțin uscată, să iau
frunzele și s-acopăr întreg cerul,
să nu mă mai vadă...el.