Doamne, sufletul meu, șarpe de aer

trăind în grotele plămânilor

mă ispitește să mușc din fructele cunoașterii

corpul meu, livadă de mere

fiecare centimetru pătrat

dorințe și iar dorințe

mâinile mele sunt sentințe ale plăcerii

dar știu că undeva, cineva

acolo jos mă iubește

fratele meu

pământul

este la fel ca azimutul

locul în care se întâlnesc meridianele noastre -

păcatele și lucrurile sfinte - suntem oameni

trăim după reguli și murim fără

eliberați de tot ceea ce ne definește ca ființe

șarpele de aer călătorește dintr-un corp

într-altul, plămânii sunt case de toleranță

camere zugrăvite cu sânge

Doamne, sufletul meu își schimbă cămașa

de la o moarte la alta,scheletul rămâne

același vestigiu al unei vieți mult prea scurte

toți ceilalți care vor urma vor ști

că am același număr de oase

aceeași istorie a mortului

rămas singur pe lumea

cealaltă