tânărul abia-nvățând în lume ce-i blazarea,

ce-nseamnă să iubești fără măsură

glas legănat într-o ispită moale,

apoi făptura

cu ochi senini și-adânc întrebători,

clipele pentru care-aveai deplin răgaz și-ngăduință,

că nu venise încă pustiirea

să-și vânture cenușa peste lume.

rămân acesta de acum:

cel care nu vrea să-și înșele vârsta

cu aere de amorez tomnatic;

un simplu călător fără bilet

printre-amintiri și vise spulberate.

nu, nu-i tristețe-aici,

nici bucurie,

doar altfel de senin, simțit sub tâmplă,

pe care-l mai trimit, din când în când, în lume

să-i liniștească pulsul.

și totuși,

strigă-n mine cel care am fost,

îmi cere blând să caut împăcarea,

dar nicidecum nu știe

că împăcarea este-n ultim suflu,

când te întorci,

definitiv,

Acasă.