Ce ți se pare de neînțeles
că din mine n-a rămas, decât
un lung prohod început chiar la nașterea mea…
Cum vrei să râd, când veselirile mele
sunt dincolo, în inima ta
din care-am fugit?
Aici a rămas o carcasă
unde mișună felinele în întuneric.
Au nu înțelegi că nu pot
să trăiesc pe jumătate,
cu zilele întretăiate,
cu respirația arsă,
un suflet gol și necopt?

Mai degrabă aș muri …
……………………………
Și nu mai fi trist
de parcă cineva ne-a furat
sufletele,
cu tot cu dragoste,
și a fugit de pe crucea lui Christ.