zeflemismul spectatorilor se topise
încet încet după actul al doilea
decorul era un copac cu frunzele în cădere
prea multe tonuri de roșu și ocru
luminiștii uitaseră să surprindă
unghiul cel mai avantajos în care copacul
se deschidea ca un sicriu al cărui ocupant
găsise tinerețea fără bătrânețe
și viața fără de moarte

se pregăteau să aplaude
dar în pauză de inspirație lirică
regizorul a ieșit chiar el pe scenă
și s-a culcat liniștit
în sicriul rămas gol

în actul trei unii chiar plângeau
de ciudă că n-au anticipat finalul
scăldat în lumini albastre
și cu picături de ploaie adevărată

desculți au plecat fiecare către casă
visând în noaptea aceea
păsări călătoare dinspre blue zone