Mă doare lutul prispei de acasă,
Îl simt departe, coșcovit, crăpat,
Mă doare gura lacomă de coasă
Și lanul cum se-alintă legănat,

Mă doare naiul, codrii verzi de brad
Mă dor, Carpații-ncovoiați de trudă,
Mă doare maiul, cum bătea pe vad
Și zeama aguridei, verde, crudă,

Mă doare și troița din răscruce
Și mielul fără vină-n primăvară,
Iar piatra, ce pe apă se tot duce,
Mă doare ca și roata de la moară ;

Mă doare brazda, lama de la plug
Și poarta ce prin daltă se ridică,
Mă doare carul, boii de la jug
Și hora-n fiecare duminică ;

Mai fă o dată, Doamne, ce-ai făcut,
Înalță-mi Soarele din nou peste colină
Și prispa casei unde m-am născut,
Prin flori de zarzăr umple-o de lumină,

O zi mai dă-mi, să scap de greul dor,
Cu iz de tei s-o cerni și iasomie,
Iar pâinea caldă, scoasă din cuptor,
Să pot mânca din ea o veșnicie .

Valeriu Cercel