Atâtea gânduri, gânduri, rânduri –
le facem vorbe, le-mpărțim
ne pregătim culcuș din scânduri
din timp cu moartea ne-nfrățim
de parcă ea nu o să vină –
atâta caz din cum va fi!
Ci cântărim a altor vină
și-n somn ne place a bârfi...

***
Am hotărât să număr fluturi –
oricâți ar fi, să nu-i omit!
N-ai vrea prostia să mi-o scuturi?
Oftatul să mi-l smulgi din gât?
E ușa vraiște deschisă
îmi intră fluturii pe rând
se prind în hora interzisă –
îi urmăresc dar până când
ecoul gândurilor noastre
prin semne va vorbi cu noi
să naștem aripi verzi, albastre
lungiți în câmpul de trifoi
să acceptăm nemărginirea
cu starea ultimului zbor!
În ce constă dezamăgirea?
Ne tot holbăm în gura lor
încât uităm prin gropi auzul
prin spini – mirosul de copil
în schimb, tot însușim abuzul
și batem pasul inutil
ca figurinele pierdute
din jocul altui dumnezeu
pe tabla timpurilor mute...

Auzi, tu nu știi cine-s eu?