Auzi? Bate toaca!

Pe câmp, badea Gheorge lasă sapa
și fruntea își sterge de sudoare
cu colțul cămeșii...

în brazdă e încă dogoare...

se-așează pe iarba uscată,
sub teiul ce-și scutură floarea...
își scoate merindea din traistă...

își trage cu greu răsuflarea...

și apa-n ulcior este caldă,
da-i bună pe gâtul uscat...
mai ia o bucată de pită...

se-ntoarce-napoi la arat.
.................................
Auzi? Bate toaca!

E ceas zăpușit de chindie...
ceas mistic ce vrea rugăciune...
ies frații tăcuți, din chilie...

în șir, cu picioarele goale,
cu frunte-ațintită-n țărână,
cărându-și praful pe poale,

se-ndreaptă spre slujba de seară...
o lacrimă parcă mai cade,
și parcă se-aude-un suspin...

nu știu... fuse prea grea mâncarea...
sau poate... e ceasul divin...

.....................................
Auzi? Bate toaca!

În vale, pe pietre, la râu,
Smaranda ieși la lăut,
și-și prinse poalele-n brâu...

de parcă nu ar fi știut....

se-aud chicoteli printre-arini
și coate își dau băiețandrii,
se-mpung împingându-se-n spini...

privind la sclipirea Smărăndii.

Dau buzna sa vadă mai bine,
nu știu că îi paște necazul,
căci bica de la colectivă

sări de nebună pârleazul.

O viespe pesemne-o împunse,
fugea apucată de streche,
taman în arini un’ s-ascunse

țâncimea, privind pezevenche.

Și taur și-arini și puștime,
în apă cu toți năvălesc,
de parcă-i un nor de drăcime...

doar ochii Smarandei zâmbesc...