E ceas târziu din miez de noapte...
se-aude toaca-n cer, cum bate,
cocoșii cântă surd... a șoapte,
s-alunge cârd de duhuri blestemate.

E ceas târziu când ielele se-adună,
în dansul lor sălbatec să descânte,
chemând moroi ca să le țină parte
din jilave și proaspete mormânte.

E ceas târziu, când Darie, smintitul
stă tremurând în cercul desenat
în colbul de pe drum, căci schitul
l-a părăsit abea pe înserat.

A doua oară au cântat cocoșii,
el stă în cerc, cu mâna pe urechi,
să nu audă izme cum îl cheamă,
în ritual din vremile străvechi.

Când de trei ori se auzi cântatul
cocoșilor din satul de pe vale,
Darie-și slobozi cu greu oftatul,
ieși din cerc și își văzu de cale.

Dar ielele-mbătate de descântec,
n-au auzit înaripatul glas,
iar Darie-ascultând vrăjitul cântec,
călcând pe poale, se trezi în nas.

De-a valma, iele, Darie, cocoșii,
au răscolit tot colbul de pe drum,
ieșiră-n porți, doar în izmene, moșii,
să afle de la alții, ce și cum.

Eh... Darie, săracu... bată-l vina...
din nou văzu năluci... i se năzare...
și babele de braț își luară moșii
și târșâit se duc iar la culcare...