E cântec pe dealul din spatele casei,
Þigani voioși saltă fustele-n valuri.
Viori și țambaluri strunite cu sârg,
Dau vânt la picioare să salte-n cadență,
Numai Ioana stă supărată cu mâna în barbă,
Nimic din sărbătoarea de munte n-ombie.
De mână o iau să o trag anevoie,
Sfioasă refuză din buza lăuză.
Îi spui pe-ndelete să mergem acolo
La cântec și-n voie să ne simțim de om vrea.
Un zâmbet pierdut trecu printre gene
Și viața se-nchise deodată în ea.
E doar sărbătoare, în spatele casei noastre,
Ioana, picioarele-mi saltă singure parcă,
Ascultă-ți din piept inima cum tresaltă
Și uită de plodul ce acum se zbenguie-n baltă.
Pe vremuri mai bune, altul ’om face,
Acum hai de saltă să mergem la joc,
Lăutari cu arcușuri îmbibate-n sacâz,
Ascultă-i și vei simți cum ne cheamă.