aveam cam treisprezece ani
și o mințeam că am bomboane
ea mă urma. pe bănci îi spuneam:
nu am nimic. ce-ar fi să te pup?

pe la șaptesprezece o visam
și îi juram tot felul de iubiri
ea mă urma. pe bănci îi ziceam:
nu am nimic. ce-ar fi să te sărut?

totul s-a complicat după ce am mai crescut
pentru că nu mai dorea
bomboane sau iubire veșnică.
Dorea copii și soți.

Le promiteam pe toate și apoi plecam
pentru că eu nu aveam nimic,
ea avea treaba ei.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤
trec pe lângă toate acele bănci
și le vad cu famliile fericite
cu dinții stricați de atâtea bomboane
sau moarte din prea multă iubire.

Eu nu am nimic. Dar pot să...ce?