Zadar





O mie de copii ai fricii,
cu ochi ca ai tăi,
au primit cerul cu o privire,
a speranței mereu.
Au căutat steaua lor împreună,
fiecare pe-a sa,
s-au ascuns în umbră,
precum faci tu în umbra ta,
precum fac eu.

Au iubit copacii
și o singură mamă
și multe jocuri au învățat,
cuvinte tainice,
precum moarte și dor.
Au fost iubiți,
au plâns, au râs
și apoi s-au predat lumii.

Au plecat din casele lor,
către zadar fugind mereu.
Au privit jos, tot mai des,
urme de pași rătăciți.
Au privit, din genunchi, sus,
cum stele cad, se sting ușor,
peste tărâm străin, fără-nțeles,
precum e-al tău,
precum al meu.