ea colorează sentimentele până la refuz
invită duminicile în grădină
printre gene
la o cafea cu flori de camelii
în loc de zahăr-cristal
le recită poezii
din răsăritul pământului
ca o carte a copilăriei
niciodată intonații în tonuri gri
trăiește înmugurind
spre o primăvară cochetă
admirând cum se deschide
verdele
în atingerea fluturilor

ce firavi sunt
purtând cruci mai înalte
decât oamenii arborii munții

uneori împletește ape
în sâmbetele fără poezie
să treacă secundele
mai lin
un ochi pe față
un ochi pe lacrimă
discretă precum
amintirea unei porți