Intri și ieși fără rușine,
fecundând cu timpul tău
pântecul cuvintelor mele,
preumblându-te
-creatură umană și fiară-,
în pământului gândului meu.

Vorbești și cuvintele tale
-uimitor de parșive și clare-
își scuipă semința și seva uitată,
copulând in neștire
cu punctele și virgulele
și semnele mele de-ntrebare.

Aș vrea să-ți spun că-mi este bine,
dar tu nu-mi dai răgaz
nu te oprești
și continui să mă sfâșii,
să mă rupi de coarda vocală,
să mă chinui
cu dorința ta de copulație verbală.