Se termină o iarnă de romanță
Sporind în mine vârste cuvenite,
Cu fulgii ninge-n suflet și-o speranță,
Că nu-s prea iute tâmplele albite.

Din iluzorii oameni de zăpadă
Clădit-am vreme lungă stări de suflet,
Atunci când ochii-nchiși cercau să vadă,
Că vii printre nămeți cu linu-ți umblet.

Dar stratul de omăt se subțiază
Sub razele de soare ce-l ciuntesc,
Desprinse din dezgheț pe la amiază,
Topind și visul meu cel nebunesc.