Încă se mai pot naște animale rare
De care să ne aducem aminte
De la care să implorăm dragoste veșnică
Dar... niciodată extaz...
Noi... celelalte animale blânde... comune
În naivitatea noastră
Parcurgem o stare de adorație
Asemenea unui blestem

Cumplită întâmplare hipnoza
Care ne-a sălbăticit sentimentele
Nici o altă nefericire nu ne taie ispita...

Zeii vor fecunda nimfele
Vicleniile se vor împrăștia în lume
Ca într-o mare cotropire sfâșietoare...
Noi... celelalte animale blânde... comune
Vom emite un ecou slab... de deznădejde
Umbra unei iluzii
Ori... poate trupul unei deziluzii
Idioți de geniu atârnați de alarma unei specii

Vanitatea unui animal comun
Este ca prăbușirea trupului
Într-un lac adânc... foarte adânc
Moartea îl sperie cel mai tare
De când și-a hulit ultima speranță...
Suntem bântuiți de o turmă agonică
Ce își dorește o ultimă împerechere
Înaintea somnului sub iarbă

Și totuși...
Cine ar putea fi vinovat
De faptul că încă se pot naște animale rare?

Cumplita dramă este că
Noi... celelalte animale blânde... comune
Ne mistuim exilați
În toate tainele vieții și ale morții