La un moment dat lupți pur și simplu
Nu mai simți nici o ură
Nici dușmanul nu-l deslușești prea bine
Lupta îți rămâne doar un lucru mecanic
De-ai putea evita planul înclinat
Să nu-ți mai moară zilele pe hoitul încă tânăr...

Îngerii râdeau de mine cu cruzime
Nu pricepeam ce le făcusem...
Parcă înotam într-o apă nevăzută
Cu o bătaie scurtă... ritmică
Răspândindu-se ca un singur ecou prin preajmă
Tăcere și așteptare... doar...
Iată-mă gata să trec
Prin teascurile înnegrite care strivesc timpul
Zilele mele le iau ca pe niște erezii
Multiplicate la infinit

Eu sunt cel mai mare vinovat
Pentru că m-am lăsat expulzat pe acest tărâm
Numai otravă... imoralitate și conjurații...
Silit a suporta perversiunile altora
Tendințele oarbe de moralizare...
Înecarea lentă în fapte culpabile
Arderea agonică... necontrolată
Ar putea fi viitorul acestei omeniri
Fețele scorojite au adunat toate viciile

Sălbăticiunile ce hălăduiesc nesupravegheate
De când aciduldezoxiribonucleic s-a spart în bucăți
Nimfele pădurii aleargă să se împerecheze
Cu ultimul zeu pitic
Care umblă aproape gol
De dimineață până după asfințit

Ce s-ar mai abandona în iluzia
Unei fericiri omenești!
Comună și fugară satisfacție
Precum împerecherea nesfârșită
Între un amant și viitoarea victimă