Ca un papagal-femelă în colivia sa
răsturnată de zeci de ori
de sărutul masculului
intră ea în sufletul meu
ca un pumn de vată dulce,
pentru care se ucid copiii
cei neastâmpărați
de la grădinița din blocul patru,
și se întinde ca o hienă
după pradă pe pieptul meu ce
nu mai poate să rabde atâta
tăcere și fierbe ca drojdiile
obosite în capul lui Bahus
care dormea ca și mine pe sub garduri.

Atunci desenez urmele ei
cu-n fel de teamă păsărească de viitor
și nu mă mai uit în urmă
ca să nu-mi văd trecutul
de care mi-e groază
și tremurând în semn de nebunie
caut pe toate străzile
un boț de vată care poate
a căzut din pantofii cei noi.

Ca un bobocel alintat
o simt cum intră în mine
sunt narcomanul
cu seringa în venă
și-mi spune c-o doare nu știu ce
și e bine că am venit la ea
căci altfel n-avea cum să
lupte cu boala.

Văd uși și ferestre palide
pereți morți
doi ochi aprinși - dimineața
în care nu voi mai
avea dreptul să-mi aprind țigara -
atunci mă strădui să număr chiștoacele
ce-i sar mulțumite din ochi
aud la spate pași plictisiți
țipete gemete mă tem de viitor
și constat că sunt cel mai bun
doctor de păsări