poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-28 | |
Rupând vălul grației începe povestea miresei nopții
Veșnica regină a lunii cântate de urletul lupilor, Spaima minților abătute de apropierea morții, Dulcea tortură a sufletelor fără de viață. ................................................ Din cer senin împodobit de stele Într-un imens pustiu scăldat de ele Conturul de cleștar al lunii, slab Mai picta o scânteie în ochi negri Depărtati acum în întunericul lumii. În oglinda lacului încercă să-și prindă imaginea, Măcar o clipă să vadă ce trup bântuia Fantoma unor timpuri demult acoperite de visul iernii, Demult ascunse sub lacrimi de nea; Pentru ochi nevăzuți, Dar atât de cunoscuți Ce era o secundă în chinul eternitătii? ...Dar nici măcar o sclipire în recele gheții Nu-i ușura inima furată de nedreptul sorții; Ființă fără viață, suflet fără formă, Pustiu nedemn pentru lumina zilei... E trădat prin crimă de patima sărutului. ,,Dulce sânge, dulce vin Durerea-n tine să mi-o alin..." Pană neagră ridică în văzduh visul toamnei muribunde, Îngerul renăscut în ruina castelelor atât de surde Pentru strigătele dezolării din temnițe închise, Pentru plânsetele fecioarelor cândva promise Tăcutului necunoscut. Lumina lumânării licărindă, Ca un ultim semn de viață Prin fereastra aburindă, Îl cheamă ca de-atâtea ori s-o vadă... ...Acolo, ea doarme împietrită, O zână vie împodobită cu bucle blonde, În alb veștmânt de mătase, pură, Pentru o pasiune însângerată...singură. Dar, El nu intră, doar privește În sufletul său, astă floare se ofilește În marea vieții, Pe tărâmul tristeții, Lângă-un bărbat de rând. ,,Ce te ține lângă el? Nu e decât un bătrân urât, Un cântec mohorât Pe buzele unui destin fără emoție, Nedemn pentru-ai fi pe veci soție." Dincolo de vălul ochilor se naște O lacrimă pentru frumusețea pierdută În neguri fără bucurie, abătută. ,,Vei fi al meu... Crin rebel...vei fi al meu." * Lumina dimineții mângâie firul mătăsii firav, Acoperind inert sânul jilav, Plâns de durerea coșmarurilor nopții… În mirajul orbitor al zorilor, Doar răsuflarea caldă a zânei Cântă curgerea vieții în cimitirul gheților; Încet, încet…ochilor triști Bucurați-vă de răsăritul soarelui, Atingeți culoarea imaculatului Paradis! Mijesc reci și palizi, Safiri în devenire, Pentru o clipă de finire În real ordinar. ,,Altă zi, același chip în oglinda argintie O nouă, dar veche față împinsă-amăgire; Doar o ultimă privire în viața mea... Un moment pentru o eternitate de Neființă.” În jur, în odaie goală și închisă, Un imens de nimicuri fără valoare Fără zâmbet, fără suflare, Îmbie la o moarte cândva promisă. Nici un surâs nu atinge sufletul, Măcat pentru-o secundă, Chiar și una muribundă Pentru-a umple golul… Departe fuge iluzia Spre o față grotescă, Vicleană, adâncită în băutura cârciumii Căzută-n nesimțire… ,,Crud, ochii lui mă văd Ca un trofeu, Sclava dorințelor sale, Povara unei existențe banale.” Fiorul iernii ademene Pustiul unei inimi pierdute În Elizee negre-mpietrite... În pădurea brazilor îmbătrâniți Pasul dispare Pe drumul ruinelor înghețate, Adânc ferecate De viforul vechi al celor osândiți, Viselor fatale. ,,Vin acum la tine apus latent, În neguri, în ger dement, Pentru un adio ucigaș.” * Pas cu pas cristalul gheții Învăluie chipul frumuseții palide, Decăzute în uitare, În eternă visare… Sângele se oprește, În asfințit se odihnește Din drumul monoton al vieții. În șoapta pădurii, Somnul și întunericul, ancestrali amanți Alungă ultima rază a zilei În abis pentru a lua Speranța. Ea doarme departe de grația culorilor În mormântul florilor de sticlă cenușie, Sub șoapta Lunii atât de vie În cosmicul stelelor fantomatice. Fantasme se încheagă Sub brațele străjerilor neclintiți Ai pădurii. Prin umbre și contururi Se deschide vagă Imaginea Lui. În ceas târziu Dorințele trecutului șoptesc agonic numele Zânei adormite în brațele morții, În blestemată serenadă. ,,Lilith…Lilith…” Din temniță de nea O ridică în văzduhul hăituit de lacrimi reci, Dăruind sărut însângerat pe veci. ,,Deschide ochii înger căzut În eternă noapte-ai renăscut, Pentru mine…” Crin negru, ochi învăluie Nebunia sângelui în ea se destăiunuie; Feerie de lumină în vălul întunericului Cheamă sufletul din abisul supremului Eden. În jului gâtului său mâinile ei Se încolăcesc lent…lent; Beată splendoare rubinie atinge buzele În erotică maladie, sărut dement Cheamă muzele… Sângelui. ,,Cald…mai vreau patima Focului ce arde-n tine, Vinul lui Bacchus, Doar pentru mine…” ,,Ca fantome suntem noi Spirite damnate la răsărit de soare, Cenușa vieților murdare De suflete goi.” În somn, departe de vise, Pentru focurile promise Ruinelor paradisului Se nasc coșmarurile Nopții… …………………………… Gândul surâde, Amurgului ce vine Blestemat în forme hâde Reci și apuse. Iarnă vine, iarnă trece Ecoul lupilor îl petrece Limpede peste mormintele atât de multe, Lespezi și coroane pentru regina minților abătute, Etern… . |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate