Când vântul mângâia
păienjenii din sufletul meu
și nu se-mpiedica
decât în imagini rupestre,
Când pământul alerga
cu aripi de mesteacăn
spre un miazăzi utopic,
Când gânduri născute noaptea,
rămânând oarbe,
întindeau mâinile ca împreună
să devină idei,
Când lacul nu era decât
o proscrisă bucată de cer,
Starea de Om se întrupa
la o răscruce de drumuri.