Panza de paianjen a timpului s-a rupt.
In mii de bucatele,
Nisipul din clepsidra sparta s-a risipit in vant,
Cuvintele s-au imprastiat in aerul greu.
Nu mi-au mai ramas decat amintirile.
Apa, aer, foc, pamant-toate se inghesuie in
Mintea-mi ratacita care nu mai are astampar.
Ploaia nu-mi mai potoleste setea seculara,
Pamantul ma renega, cerul ma respinge.
Focul refuza sa ma purifice.
Sunt doar un damnat intr-o lume abisala
Nici prabusirea nu-mi mai alunga demonii.
Iar iadul e realitatea neschimbata
Ce-mi asigura fiinta de ceara ca inca mai este
O umbra nevazuta in realul aparent
In care clarul si confuzul nu se mai disting
Si totul e doar o parere.