călărind în galopuri nebune
murgi negri cu potcoave albastre
pe poteci nestiute de lume
stiute doar de visele noastre

fara frâie si fără căpestre
cu coame zbârlite-n furtună
goliti de dor si de zestre
gonind într-o goană nebună

cercând să atingem Lumina
cu coame, cu potcoave albastre,
purtând, hrănind încă vina
adâncilor noastre dezastre

zadarnic încercăm spre Lumina
evadări din pustiul din noi
zadarnic cersim ca să vină
iertări să putem să fim noi

rămâne doar mâna întinsă
cenusă si lacrimi si dor…
pustia din noi, necuprinsă,
ne ‘nghite usor, prea usor

si-atunci, în galopuri nebune
pe cai cu potcoave albastre,
departe de noi si de lume
ne pierdem, pierduti, printre astre