Eram numai auz
și acest halou
al glasului tău
el, singur, îmi umplea
tăcerea.

Hoinăream cu așteptarea
înnodată la capete,
presăram plaja
cu trupuri abia ieșite
din iarnă,
și-mi așezam la picioare
carpeta albastră
cu miros aspru
de ocean.

Semănam
tot mai mult cu oglinda,
n-aveam
memoria figurilor,
întorcând lumina din drum.
Îndrăzneam
să te despic ca pe-o nucă
și-n tine se isca,
seminția semințelor.

În dimineața de august,
lângă cișmea.