Iarăși ne-am hrănit, subțire ai zis,
prinzându-mi privirea în subțioara ei,
dacă îți fereai ochii
poate ne-am fi strâns apoi
într-o indigestie sau îmbrățișare.
Drept în sus fumul,
un cui enorm înfipt chiar acolo,
cât de des ai respirat oare,
culcat-sculat,
repetiții zilnice minus disciplina,
mâncarea tot la fel,
în cele din urmă
ai privit în dreapta jos
și te-am avut.
Fără un motiv anume înainte,
nici măcar dor,
nu pot să-mi atingi fața,
mi-a rămas doar foamea,
doar amintirea subțioarei.