Ești departe
și e aproape liniște.
Apele tac. Pietrele tac.
Și e atâta lumină în frunze...
Numai la streșinile privirii mai plouă
din când în când
când e aproape liniște
și cuvintele tac
pentru întâia dată.
Nu te mai citesc
nu te mai aud
nu te mai mângâi literă cu literă
în alt orizont.
Ciudat... aproape liniște
încât îmi aud gândurile ciocnindu-se
împiedicându-se în cuvinte
și martor la forfota lor
zâmbesc.
E aproape liniște... mai puțin de liniște deplină
cu frenezia gândurilor mele.

Ești departe
și e aproape liniște.
Cuvintele tac. Iarba tace sub tălpile goale.
Și e atâta lumină în noi...

Gândurile tac.
E liniște.