Ochii mi-i acoperă cu părul
tău cel negru ca neadevărul:
să te văd în umbre efemere
cum te văd cei fără de vedere.
Soarele-nnegrit sub despletirea
părului tău negru uite-și firea,
ochii mei întunecați să vadă
strălucirea neagră din zăpadă,
tremurul ciudat al indecisei
bezne din petalele narcisei,
nobila, îndoliata spumă
din șuvoiul laptelui de mumă.

Trupul învelește-mi-l cu părul
tău cel negru ca neadevărul
ca-ntr-un giulgiu negru de mătase,
întunericul să-mi intre-n oase
cum intra-va mîine-n gustul pînii
sîngele cel negru al țărînii...
Sub năvala părului, cernită,
moartea mă va duce în ispită.
Îi voi închina cu bucurie
trupu-n care-am stat plătind chirie,
Trupu-n care-au stat încă o mie,
tuturora dat, numai nu ție.