Dacă aș săei din pat și aș îmbrăca chiloții,
Aș merge la cimitir ca să mai discut cu morții.
Aș aprinde-un foc îngroapă și m-aș îngropa grotesc,
Să crească din al meu scrum – chipul fetei ce-o iubesc.

Dacă aș trăi o zi cu iluzia iubirii,
Aș bea din paharul morții ca să-mi vin puțin în fire.
Aș săpa o groapîă-n cer și m-aș astupa firesc,
Să crească din al meu suflet – chipul fetei ce-o iubesc.

Dacă m-aș trezi din somn cu ideea că sunt mort.
Aș dori să fiu celulă din iubirea ce o port
În a mea substanță sură, unde zac și putrezesc,
Iar din putregai să crească – chipul fetei ce-o iubesc.

Dacă m-aș mai naște-odată în cămașă de argint,
Mi-aș pune pe cap chipiul și-aș coborî pe pămînt.
M-aș ascunde-ntr-un perete pîn-la sînge să-mpietresc,
Și din oasele-mi să crească – chipul fetei ce-o iubesc.